Peluza Sud:** „Înființarea LSS a fost susținută de patronatul Stelei!”

Peluza Sud:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Decizia lui Gigi Becali de a închide Peluza Sud nu a rămas fără
răspuns din partea suporterilor Stelei. Într-o scrisoare deschisă,
postată pe siteul suporterilor fcsteaua.ro, aceștia acuză
conducerea clubului de necunoaștere a realității și implicare în
relația dintre noua Ligă a Suporterilor Steliști(LSS) și fani, prin
impunearea la discuții cu cei de LSS. Pornind de la declarațiile
lui Valeriu Argăseală făcute la acțiunea clubului de ieri, cum că
cei de la Peluza Sud nu au respectat o înțelegere cu clubul și că
trebuie să comunice cu cei de la LSS, aceștia au răspuns că au
încercat să colaboreze cu respectiva asociație, dar au fost
redirecționați către oameni din Peluza Nord care nu făceau parte
din această organizație.

VEZI AICI CE A SPUS VALERIU
ARGĂ‚SEALĂ‚ DESPRE PELUZA SUD

Mai mult, fanii de la Sud acuză pe cei de la LSS că nu au dorit
să împartă biletele de la Cluj în funcție de cerere, ci
preferențial, astfel că foarte mulți suporteri care au făcut
deplasarea, nu au putut intra la meci. Suporterii de la SUD spun că
nu pot fi de acord cu astfel de practici și că doresc să rămână în
continuare independenți față de club și față de această ligă,
sugerând un șantaj din partea clubului pentru a „adera” la Liga
Suporterilor Steliști. Ei mai susțin că vor continua să protesteze
împotriva lui Becali, fără injurii, atâta vreme cât clubul nu-i
discriminează în relația cu LSS, organizație susținută și ieri de
către Valeriu Argăseală, ca fiind singura recunoscută de
Steaua.

Redăm scrisoarea deschisă a fanilor pentru club:

Domnule președinte

În urma
declaratiilor publice prin care dumneavoastra anuntati inchiderea
peluzei a II-a a stadionului „Steaua”, noi, reprezentantii peluzei
SUD, dorim sa va aducem la cunostinta urmatoarele (prin intermediul
acestei scrisori, de asemenea, publica):

Afirmatiile dumneavostra, in calitate de presedinte al
clubului de fotbal Steaua Bucuresti, referitoare la motivele
reintroducerii masurii de inchidere a Peluzei SUD pleaca de la o
premisa eronata, fie din cauza necunoasterii in detaliu a
evenimentelor care au precedat aceasta masura, fie din cauza lipsei
de comunicare dintre stafful de conducere al clubului si
reprezentantii nostri (situatie care se perpetueaza din anul
2003).

Reprezentantii
Peluzei SUD au incercat inca de la meciul cu CFR 1907 CLUJ o
colaborare normala cu Liga Suporterilor Stelisti. In acest sens,
s-a comunicat din timp numarul de bilete proportional cu numarul
persoanelor care au efectuat deplasarea, urmand aceleasi proceduri
prin care am obtinut bilete in trecut, cand, la nenumarate meciuri
in afara Bucurestiului, Asociatia Independenta a Suporterilor
Stelisti si-a asumat raspunderea pentru sectorul oaspetilor. La
fiecare incercare de dialog am fost directionati de catre
reprezentantii LSS catre anumiti lideri ai Peluzei Nord 1995, care
nu fac parte din aceasta Liga
. In
cele din urma, dupa nenumarate insistente, am primit din partea LSS
un numar de bilete suficient doar pentru jumatate din membrii
nostri, veniti de la 430 de km departare. Avand in memorie modul in
care Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti a inteles sa
preia si sa garanteze pentru integritatea sectoarelor destinate
oaspetilor, fara a face discriminari intre cele doua Peluze,
oferind intotdeauna un cuantum de bilete care acoperea cererea
ambelor grupuri de suporteri, nu am putut fi de acord cu
continuarea acestei situatii care denota amatorism sau
rea-credinta.

Asa cum am facut-o de la infiintare, dorim sa fim independenti fata
de club si sa continuam sa luptam pentru culorile ros-albastre prin
forte exclusiv proprii. Trebuie specificat si faptul ca, din
dorinta de a respecta deciziile altor grupuri organizate de
suporteri am continuat protestul la adresa patronatului echipei
intr-o maniera NEINJURIOASA. Atat la meciul cu Ceahlaul cat si la cel cu
Unirea Urziceni am contestat conducerea clubului fara a utiliza
expresii jignitoare si fara manifestari in afara limitelor legale.
Aceasta decizie a ramas si va ramane valabila atata timp cat vom
avea parte de un tratament normal, nediscriminatoriu, dinspre
conducerea clubului si dinspre Liga Suporterilor Stelisti,
organizatia a carei infiintare a fost anuntata si sustinuta de
catre patronat.”

Cu binele suprem al Stelei in suflete,

PELUZA SUD STEAUA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×